Pas cu Pas

Pas cu Pas: Provincia

Echipa: Alex Axinte, Cristi Borcan, Radu Leşevschi
Loc: Braşov, România
Perioada: octombrie 2011

Evenimentul a avut loc în cadrul Săptămânii Arhitecturii de la Braşov, eveniment organizat de OAR Filiala Braşov-Covasna-Harghita, şi i-a avut ca invitaţi pe Endre Vanyolos (Planwerk), Ciprian Isac şi Carla Duschka (Atelierul de Grafica), Ovidiu Talos (Oraşul Memorabil) şi studioBASAR.
Layout1

Am pus pe patru roţi un amfiteatru temporar, dotat cu power-point analog (adică cu carioci şi hârtie), cu locuri de stat cu mânere (sacoşe umplute cu bureţi) şi cu un bufet (cornuleţe de la bunica şi vin fiert) pe care l-am tras după noi prin centrul Braşovului, însoţiţi de asistenţă. Aici am examinat condiţia culturală a provinciei, trecând dincolo de stereotipurile moştenite şi graniţele dintre domenii, am formulat intrebări din mers, la pas, într-o maniera informală, direct pe străzile Braşovului.

dsc_1228dsc_12802

dsc_1325Procesiunea s-a oprit în câteva locuri ce au servit drept fundal pentru cele 4 prezentări. În aceste popasuri, trecătorii deveneau audienţă, asistind curioşi la prezentări, la fel cum autoturismele, terasele, pisicile, maşinile de gunoi sau faţadele caselor defineau pentru scurt timp un amfiteatru ad-hoc. Am avut parte de soare, de public şi de mai multă încredere in a vorbi despre provincie şi provincialism.dsc_00241

dsc_1362dsc_1387

Pas cu Pas: Arhitectura ne priveşte pe toţi

Echipa: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR), Tudor Elian, Matei Eugen Stoean.
Loc: Braşov, Romania
Perioada: octombrie 2014

Evenimentul a avut loc în cadrul Arhitectura.6, un eveniment bienal de arhitectură al județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Vâlcea, finanțat din Timbrul Arhitecturii şi i-a avut ca invitaţi pe Diana Culescu (peisagist RPR, Bucureşti), Tudor Elian (arhitect, Bucureşti), Ștefan Ungurean (sociolog, Braşov), moderator: Alex Axinte (arhitect studioBASAR, Bucureşti).

pascupas_harta

Într-o sâmbătă cu soare, un amfiteatru mobil îmbunătăţit faţă de varianta din 2011 a găzduit pe un traseu scurt prin centrul Braşovului o serie de prezentări la pas cu plecare din Piaţa Sfatului, în care, ajutaţi de găleţi de plastic ca locuri de stat, am discutat despre mediul construit nu doar din perspectiva arhitectului sau urbanistului autor, ci şi privită dinspre alte profesii ce acţionează complementar procesului arhitectural, în evaluarea utilizării, documentarea impactului sau examinarea manifestărilor cotidianului.

dsc_0166
dsc_0175

Astfel, timp de două ore am am formulat întrebări la pas direct pe străzile oraşului iar invitaţi şi trecători au ascultat cu interes poveşti cu oraşe medievale ca formă de organizare socială, biserici de lemn salvate în comunităţi rurale sau vegetaţia ca mediu de interacţiune şi responsabilitate comună.

dsc_0200
img_1721
dsc_0270