Scenă la marginea drumului
Echipa: Alex Axinte, Tudor Elian, Maria Daria Oancea, Daniela Pălimariu, Andrei Pripasu, Cristian Stoian.
Amplasament: intersecția str. Iv. Zaikin cu str. Sf. Andrei, Chişinău
Perioada: 15-27 august 2014
https://chisineu.wordpress.com/2014/08/08/spatii-recuperate-3/
Acţiunea s-a desfăşurat sub forma unui atelier de intervenţie în spaţiul public coordonat de studioBASAR şi a avut loc în cadrul proiectului “Centrul Civic al Chişinăului - un parc pentru comunitate” organizat de Asociaţia Oberliht.
Străzile Zaikin şi Sf. Andrei delimitează un teritoriu triunghiular, plantat, înconjurat de locuire, ce mai posedă doar aparenţa formală şi tipologia spaţială a unui parc, dar care în realitate a pierdut mult din această calitate. Pubelele de gunoi ocupă inima parcului şi sînt funcţiunea dominantă împreună cu scurtătura auto ce taie parcul in două.
În 2014 ne-am propus consolidarea rezultatelor obţinute în cadrul atelierului Spaţii Recuperate 2013, prin cristalizarea unei singure intervenţii semnificative, atât la nivel funcţional, dar şi spaţial. Doream să obţinem o structură suport care să susţină performarea artistică şi care să provoace centrul funcţional al parcului prin introducerea unui catalizator de spaţiu public specific unui parc, ca o alternativă la utlizarea curentă.
În prima sâmbătă ne-am strâns la un picnic în parc. Pânza albă în lungul căreia s-au înşirat roşii, castraveţi, struguri, pepeni sau fursecuri a traversat aleea carosabilă alături de copii, biciclete şi maşini. A fost primul pas pentru negocierea aleii iar copiii au fost primii care au răspuns invitaţiei noastre, fiind urmaţi de câţiva părinţi curioşi dar timizi şi de tineri din vecinătatate.
Am început săptămâna de lucru cu o machetă scara 1:1 a structurii, iar în zilele următoare am săpat fundaţiile, am aliniat grinzile pe care am aşezat paletii, iar la final am placat totul cu scândură tratată cu lac şi vopsea. Am obţinut o structură solidă, de aproximativ 8×4m, ce îngloba triunchiul unui copac şi avansa în diagonală până spre jumătatea deschiderii aleii auto, vizavi de pubelele de gunoi. Cu o grosime de 50cm, platforma dispune de suprafeţe coborâte pentru acces pe fiecare latură şi se ridică pe ultima travee pentru a funcţiona ca loc de stat sau masă. Am realizat astfel o structură multifuncţională care lasă deschise posiblităţile de utilizare şi dincolo de funcţiunea principală: o scenă şi încă ceva în plus.
Construcţia scenei şi timpul petrecut în parc de dimineaţa până seara au constituit poate pentru participanţii la atelier principalul câştig iar şantierul deschis a facilitat contactul cu vecinii. Copiii au însoţit permanent procesul construirii, iar vecinii au contribuit concret la realizarea structurii: ne-au depozitat sculele, ne-au dat curent electric, acces la toaletă, mâncare, ne-au dat chiar şi o mână de ajutor la construire şi au schimbat zilnic câteva vorbe cu echipa în drumurile lor.
Grupul şi scena s-au inserat astfel în viaţa locului, provocând acumularea timp de 2 săptămâni a unei stări de aşteptare ce a culminat cu ziua inagurării, când concertul unei fanfare condusă de un localnic a scos oamenii din case şi i-a adunat în mijlocul parcului, în jurul scenei, iar picnicul, jocurile şi proiecţia unui film de animaţie care a încheiat seara, au transformat pentru câteva ore locul într-un parc normal: fără circulaţie auto, animat de oameni de toate vârstele, deschis şi inclusiv. Câteva zile mai târziu, a doua parte a inaugurării parcului printr-un picnic, un spectacol de dans şi proiectii de film, a fost un moment pe care locuitorii şi-l doresc de acum înainte repetat cât mai des.
Astfel, pentru organizatori dar şi pentru locuitori, recuperarea parcului nu mai pare o misiune imposibilă. Scena şi evenimentele pe care le-a susţinut au avut astfel forţa unei re-inagurări a parcului prin deschiderea unui centru comunitar temporar în aer liber, ce rămâne însă de validat prin acţiunile ulterioare şi adeziunea localnicilor.
